Cânta o pasăre măiastră
De Golgota duios cânta
De taina cerului albastra
De pacea și iertarea noastră
Atât de limpede cânta
Ca doina dulce și măiastra
Din glasul ei mă fermeca

Din calea mea pierdută-n lume
O clipă m-am oprit s-ascult
Și nu mai știu ce-a fost anume
Părea că-s numai eu pe lume
Așa mă fermeca de mult,
Uitasem unde sunt și cum e
Și nu mă săturam s-ascult.

Duiosul vers pe nesimțite
Am început să-l cânt și eu
Prin sfâșierile cumplite
Cu râu de lacrimi neoprite
În viersuri eu m-am frânt mereu,
Cântarea Jertfei preaiubite
M-a întâlnit cu Dumnezeu!

Cu cântul pasării măiestre
Și astăzi întristarea-mi strâng
Când vântu-mi cântă la ferestre
Și-mi spune-a Golgotei poveste
În viers bucăți de suflet frâng.
Prin doina pasării măiestre
Mă rog adânc,
Și cânt,
Și plâng…

O, doina Golgotei… cum plânge
În tine cântecul preasfânt!
De-o dragoste scăldata-n sânge,
Din sânul cel străpuns ce strânge
Iertat, norodul Său cel sfânt! ~
Te cânt cu cât mai mult voi plânge
Și plâng cu cât mai mult Te cânt.